Tranzacţia politică

Din negura vremurilor oamenii fac schimburi. Înainte de apariţia banilor exista trocul. Ceva în schimbul a altceva. Tranzacţia este o caracteristică umană. În esenţă, neschimbată de mii de ani. Aceasta este modalitatea prin care omenirea a evoluat. Nivelul nostru de viaţă actual şi dezvoltarea socială care ne asigură confortul de zi cu zi este rezultatul unor milenii de tranzacţii. Dezvoltarea tehnologică are rolul ei, dar fără schimburi Edison ar fi rămas cu becul în laborator şi nimeni altcineva nu ar fi beneficiat de el.

Ceea ce s-a schimbat astăzi este ambalajul. Care face să pară o altă marfă decât este de fapt. Iar ambalajul este gândit să fie cât mai atractiv. Reducând la simplu, în comercial, cu asta se ocupă marketingul.

Avem şi o derivată: marketingul politic. Pentru că şi în politică există tranzacţii. Politicianul oferă viziune, strategie şi conducere care se traduc în beneficii pentru elector iar electoratul oferă voturi şi resurse de care politicianul beneficiază. Asta ar fi varianta teoretică într-o societate democratică. Însă pe plaiul mioritic practica ne omoară!

In democraţiile tradiţionale acest tip de tranzacţii politice chiar funcţionează. La noi nu. De ce? Sunt mai multe motive:

- Marketing-ul politic de la noi vinde doar ambalajul. O Fata Morgana specializată în apariţii electorale. Nu numai că după alegeri dispare, dar vreme de 4 ani nimeni nu o mai caută. Asta ar fi viziunea. Care din păcate este cam aceeaşi, cu mici variaţii, la fiecare ciclu electoral, în toţi cei 20 ani de democraţie. Cu alte cuvinte politicienii nu prea dau nimic la schimb electorului. Doar promisiuni. Şi pomeni electorale de tipul micilor şi spectacolelor. Pentru că până şi ei înţeleg că ceva totuşi trebuie să dea şi atunci încearcă pe ultima sută de metri. Din păcate uneori funcţionează datorită paragrafului ce urmează.

- Lipsa discernământului şi a bunului simţ. Tranzacţia ca fenomen generic este plină de bun simţ. Nimeni nu dă un cal pe o roabă. Nu are sens. Tranzacţia nu este echilibrată. Ca să judeci lucrurile în felul acesta trebuie sa ai şi discernământ şi bun simţ. În zona comercială nevoia şi experienţa te învaţă să le ai. Te poţi păcăli o dată, a doua oară eşti atent. În zona politicului, de 20 ani electorul dă calul iar politicianul dă roaba în schimb. În politic, lipsa discernământului este a electorului, lipsa bunului simţ este a politicianului.

- Confuzia valorilor. Pentru a conduce cu succes, politicianul trebuie să fie un lider. Care în afară de carismă trebuie să funcţioneze pe baza unor valori. Valori ce ar fi normal să coincidă cu cele ale electoratului. Dar publicul asimilează ce se promovează. Sondajele ne arată cum se creează valorile dacă analizăm criteriile de clasament ale topurilor. Ele sunt: gălăgia, şmecheria, minciuna, mitocănia, agresivitatea, agramatismul şi multe altele asociate. Vă miră cumva calitatea clasei politice româneşti?

În felul acesta ia naştere cercul vicios. Sunt aleşi nişte oameni care fac ceea ce fac pentru că nu sunt în stare de altceva. În mod normal, nu ar trebui aleşi. Cei serioşi nu pot fi aleşi pentru că nu sunt promovaţi. Ei nu îndeplinesc criteriile de rating. Sunt capabili, profesionişti, decenţi şi nu le place neapărat să iasă în faţă. Nu au nimic spectaculos, dar îşi fac treaba. Adică sunt normali. Normalitatea produce rezultate, nu şi spectacol.

Nu sunt adeptul generalizărilor. Cu siguranţă printre politicieni sunt şi oameni capabili. Însă ori nu se văd pentru că sunt prea puţini, ori se complac. Nu am auzit despre nici un caz în care vreun politician să se ridice în interiorul propriului partid aflat la putere şi să spună: „domnilor am făcut nişte promisiuni şi nu ni le îndeplinim, cum puteţi fi atât de liniştiţi?". Discursuri de acest gen au apărut de-a lungul timpului doar ca justificări pentru rupturi care au avut la bază neînţelegeri de posturi sau de interese economice şi nicidecum din conştiinţă. Sunt sigur că oricare dintre politicieni ar putea să spună că nu am dreptate şi să îmi ofere zeci de argumente. Numai că în ultimii 20 ani lentoarea dezvoltării şi a reformelor, legile proaste şi inaplicabile, Constituţia care astăzi se dovedeşte neadaptată realităţilor şi multe alte exemple i-ar contrazice. Iar toate acestea nu sunt de fapt decât promisiunile şi responsabilităţile lor neîndeplinite.

Să fim realişti, nicăieri în lume nu există sistem perfect. Peste tot există din cele de mai sus. Dar dacă în ţările civilizate 80% este în regulă şi 20% nu, la noi este invers. Din acest punct de vedere aparteneta europeană este deosebit de benefică. Îi obligă pe politicienii autohtoni să se repoziţioneze în favoarea electoratului. Îi obligă să echilibreze tranzacţia politică. Să dea mai mult. Atunci când promit, să respecte. Atunci când acţionează sau decid, să se gândească şi la cei pe care îi reprezintă şi nu numai la interesele proprii sau de grup. Îi obligă să ţină cont de, şi să promoveze valori reale, generatoare de bunăstare şi progres. Urmăream cu plăcere un reportaj la un jurnal de ştiri despre cum se respectă şi se aplică în Viena planul urbanistic aprobat în 1905. Nici un politician, în 100 de ani, nu a avut tupeul de a nu respecta această dezvoltare urbanistică. Pentru că acolo, o promisiune făcută este o promisiune respectată. Altfel, se cheamă sinucidere politică.

Cu siguranţă toate acestea se vor întâmpla şi la noi. Din păcate nu în anul electoral 2009. Este prea devreme. Nu s-au împlinit încă cei 20 de ani previzionaţi de Brucan. Însă pentru următorul ciclu electoral am speranţe mari.